1 2 3 4 5 6 7 8 9 ... 28

Daris Basarab - səhifə 3

səhifə3/28
tarix03.04.2018
ölçüsü1.28 Mb.

- Dom’ Profesor, ăştia nu ştiu ce vor! Pe sor-mea au chemat-o pentru că-i premiantă de când s-a născut şi au băgat-o direct în organizaţie, în UTM. Nici n-au întrebat-o de tata!? Pe mine m-au frecat pe toate feţele de parcă eu am plecat cu armata germană! M-au făcut fiu de fascist, element periculos pentru noua societate, mincinos. Când am auzit asta m-am înfuriat şi i-am înjurat de mamă. Auzi, la ei, cretinii, mincinos!? Cică taică-meu a încercat să intre pe şest în România şi eu nu vreau să recunosc că a luat legătura cu noi. Un idiot mi-a spus că tata ne-a lăsat în România ca să poată face spionaj cu ajutorul nostru. Ce ştiu ei?! De dorul casei, tata s-a lăsat de băutură, şi ne-a scris o serie de scrisori din care reiese că a fost mult mai român decât neamţ! Ce n-aş da să-l văd venind înapoi! Tata a fost un om grozav şi numai cicălelile lui maică-mea l-au făcut să plece cu nemţii. Sigur că e o prostie că s-a apucat de băutură, dar cine poate şti ce voia el să stingă?! Dacă l-aţi fi auzit cântând la orgă la biserică! Eu ştiu că n-am să am nevoie de băutură! Cel mai grozav drog pentru mine va fi sculptura! Nu, nu! Numai băutură, nu! Vreau să fiu lucid în ceea ce voi face şi am de gând să fac multe! Săraca maică-mea, se teme să nu ajung printre artişti! Pentru ea artiştii, şi în general cei dotaţi prea mult de la natură, ajung toţi nişte declasaţi!? Ea trăieşte în altă lume şi sunt convins că mă iubeşte mult, dar nu mă pot lăsa sufocat de o astfel de dragoste. Ce s-ar alege din ceea ce mi-a dăruit natura, sau Dumnezeu, cum spune ea?! Uitaţi-vă la Mândruţescu! Ăsta era băiat de dat afară din şcoală?! Idioţii!

- Puţin spus! Mândruţescu e un caz tipic şi nu singurul. Uite ce au făcut cu Gusti şi cu Miron! Nemernicii vor să ne arate ce ne aşteaptă dacă nu ne supunem. Da, dragul meu, de dragul talentului tău, trebuie să fii diplomat, să-ţi aperi viitorul. Lasă-i să vorbească şi în nici un caz nu te pişa contra vântului! Eu, cât voi rezista, voi fi alături de tine! Mai ai doi ani şi schimbi mediul. La examenul de la facultate trebuie să fii strălucitor, şi nu la orice facultate, la Arte Frumoase! Nu ai ce căuta la arhitectură! Poţi capota uşor şi irosi tot ce e mai frumos în tine!

- Dacă ar gândi şi maică-mea la fel, ar fi grozav!

- Nu te pune acuma cu ea, până atunci mai sunt doi ani, iar în doi ani se pot întâmpla multe. Bine! Ne vedem la atelier, mai pe seară.

Ţârulescu era un sentimental, un artist, un boem, dar mai presus, un suflet nobil şi un înţelept. Pentru Nick, Dom’ Profesor era un prieten, dar şi un adevărat tată. La şaptesprezece ani neîmpliniţi, Nick avea nevoie de prieteni, dar şi de o dragoste paternă. El, repezitul, încuiatul, începea să simtă nevoia comunicării. Aşa şi-a deschis sufletul în faţa lui Ella, aşa s-a apropiat de mine, aşa l-a îndrăgit pe Ţârulescu. Puţini au fost aceia care au cunoscut durerile care îl măcinau, dureri care plecau din fragedă copilărie.

Urmărea cu jind viaţa din familia Széles, o familie unită, în ciuda necazului care plutea ca un nor permanent peste bucuria vieţii, dar care nu altera cu nimic legăturile trainice, bazate pe dragoste reciprocă. Un handicap congenital alterase ţinuta coloanei vertebrale a primului copil, o soră cu doi ani mai mare decât Ella, fără a-i afecta însă seninătatea chipului şi structura sufletului. Un copil inteligent, studios, îndrăgostită de muzica clasică şi de pianul cu care-şi împărţea timpul şi durerile, bine disimulate. Nick era impresionat de atmosfera de normalitate familială care domnea în această conjunctură frustrată de normalitate. O familie unită, fără nici un fel de artificii dictate de circumstanţe. De când cu portretul lui Ella, Domnul Széles l-a adoptat, într-un fel, pe tânărul artist, Nick devenind un obişnuit al casei. O aducea pe Ella de la antrenamente, rămânea la cină, petrecea ore întregi cu fetele în grădina din spatele casei, desena, spre satisfacţia doamnei Széles. Emmy, de vârsta lui Nick, organiza seri muzicale, delectându-i pe invitaţi cu mici piese de Chopin, Mozart sau Bach. Bach ocupa un loc important în repertoriul ei, dar avea darul să-l trimită pe Nick în lumea copilăriei, într-o biserică romano-catolică, unde, tatăl său înălţa spre cer sunetele orgii. În astfel de clipe devenea tăcut, absent la ceea ce se întâmpla în jurul lui, stârnind adesea nedumerire.

Din când în când, doamna Széles organiza mici petreceri pentru fetiţele ei, când printre invitaţi se mai nimereau şi elevi mai răsăriţi, care dau o notă mai aparte acestor întruniri, supravegheate cu stricteţe de părinţi. Printre ei mă număram şi eu. La acea vreme, aceste ”joururi”, aveau menirea, pe lângă aceea a distracţiei, de a ne pregăti pentru intrarea în societate, cu tot ce presupunea ea. Învăţam din mers să ne comportăm civilizat! Se mânca bine, se dansa, se făceau audiţii, se organizau jocuri de societate. Astăzi, răscolind amintiri, pot spune, cu mâna pe inimă, că era bine! În astfel de împrejurări, Emmy părăsea carapacea complexului de care suferea în tăcere şi se antrena într-un comportament normal, glumind, dansând, sau participând cu succes la jocuri. Cum noi doi ne înţelegeam foarte bine, fără să vreau, ajungeam confidentul ei în probleme care, adesea, mă puneau în încurcătură.

- Când mă duci şi pe mine la atelier, la Nick?

- Păi, de ce nu mergi cu Ella?! Ea e muza artistului care comandă acolo!

- Ella e un copil şi crede că e îndrăgostită. Nu vreau s-o supăr, dar Nick e prea mare pentru ea! Nu crezi?!

- Emmy dragă, ăştia doi sunt un cuplu formidabil, îl ştie tot oraşul şi, nu cred că ar fi bine să te bagi pe fir, dacă asta intenţionezi. Să ştii că Nick ţine foarte mult la Ella şi o şi spune în gura mare! Doar nu vrei să-mi spui că-ţi place Nick?!

- De ce? Crezi că eu nu pot să mă îndrăgostesc?! Nick e artist, eu am preocupări artistice, suntem de aceeaşi vârstă. De ce n-ar fi posibil?! Hai, spune! M-am săturat să tot stau deoparte! M-ai convins cât de prieten îmi eşti! Să ştii că pot să mă apropii de Nick şi fără ajutorul tău!

- Emmy, scumpă, nu uita că eu l-am dus pe Nick la antrenamentele lui Ella, eu i-am prezentat-o şi, amândoi mă consideră prietenul lor cel mai apropiat. Cum aş putea să mă amestec într-o treabă care nu va aduce nimic bun?! Eu zic s-o laşi baltă, până nu se împut lucrurile. E mai bine şi pentru Ella, şi pentru tine!

Astfel de abordări au mai avut loc şi, pentru a le evita, am încetat să mai apar, sub diferite pretexte, în casa celor două surori. Oricum, a fost o mare surpriză pentru mine să descopăr această latură ascunsă a firii lui Emmy. Lucrurile nu s-au oprit aici. Emmy nu s-a mulţumit doar cu vorbe. A tras-o de limbă pe Ella, a aflat programul lui Nick, l-a pândit, şi s-a înfiinţat la atelier.

- Ce-i cu tine Emmy, pe aici?!

- Ce să fie?! M-am gândit să văd unde lucrezi şi să putem sta şi noi de vorbă între patru ochi. Te supără că am venit?!

- Nu mă supără, dar mă miră. Aici îmi place să fiu singur, lucru pe care-l respectă chiar şi Domnul Paul. Numai aşa pot să lucrez!

- Şi când vine Ella, nu te deranjează?!

- Cu Ella e altceva! Ştii bine că noi ne iubim şi, în plus, ea mă inspiră...

- Hai, că mă faci să râd! Ella e un copil! Ce iubire poate fi între voi?! Crezi că eu nu te pot iubi?! Sau poate...

- Poate, ce?

- Poate mă crezi handicapată, cum o fac toţi, dar n-au curajul să mi-o spună în faţă.

- Nu te-am considerat şi nici nu te voi considera niciodată handicapată! E bine să-ţi intre asta în cap şi să nu încerci s-o faci cu mine pe victima! Cu dragostea însă, mai lasă-mă în pace! Mă descurc şi singur!

- Bine, Nick! Am să plec, dar n-am să te las în pace! Am şi eu dreptul să lupt pentru mine, nu crezi?!

Emmy se apropie brusc de Nick şi-l sărută pe gură. Buimăcit, Nick o împinse destul de violent şi sări ca ars într-o parte. Emmy se dezechilibră şi căzu pe spate. Speriat, Nick se aplecă deasupra ei şi începu s-o mângâie, cerându-i iertare. Emmy rămase nemişcată, mimând un leşin. Când deschise ochii, un zâmbet plin de recunoştinţă îi lumină chipul.

- Nu te speria! O să-mi treacă...nu mă doare nimic.

Nick o săltă de subsuori şi o conduse spre canapea. Cu o mişcare bruscă, Emmy îl îmbrăţişă şi începu să-l sărute cu patimă.

- Doamne, cât te iubesc!

Nick îi desfăcu braţele din jurul gâtului, i le întoarse la spate şi o împinse spre uşă.

- Acuma cară-te de aici şi să nu te mai prind niciodată că-mi vorbeşti de dragoste, dacă nu vrei să te fac de râs în faţa Ellei. Şi să-ţi mai spun ceva la plecare - tu nu eşti handicapată, tu eşti ludă!

A doua zi, Nick m-a căutat într-o recreaţie şi mi-a relatat totul, făcând haz de necaz.

- Dacă află Ella, o omoară! Ea ţine foarte mult la Emmy şi o cocoloşeşte, tocmai din cauza handicapului, dar aşa ceva, sunt sigur că nu va înghiţi. Îţi dai seama ce ar ieşi în familia aia? Doamne, nici nu-mi vine să mă mai duc pe la ei! Şi ce bine mergeau toate! Vezi să nu sufli nici o vorbă!

- Nu, Nick, dar să ştii că Emmy mi-a cerut ajutorul pentru a ajunge la tine. Am dezamăgit-o, dar am şi încetat să-i mai vizitez. Sub aparenta ei blândeţe, se ascunde o revoltată, care nu se împacă cu ce i-a hărăzit soarta. E clar că între cele două surori nu va mai fi niciodată o pace adevărată! Nu te invidiez, bătrâne!
8

Vara lui ’49, atât de plină de satisfacţii pentru Nick, anunţa o toamnă marcată de întrebări pentru cei din seria mea. În aceeaşi oală se afla şi sora lui, Anna. N-o cunoşteam decât din vedere, de la Nick ştiam că e premiantă înrăită, iar din gura lumii că-i o încuiată, cu educaţie de Notre-Dame. Nick nu prea era darnic cu detalii despre familia lui, iar eu, prea puţin curios. Întrebările noastre se legau de viitor. O puternică propagandă era făcută în favoarea continuării studiilor şi a alegerii, cu precădere a specialităţilor tehnice. Părinţi şi copii, întorceau pe toate feţele şansele de a intra la facultate, uitând, deseori, de problema posibilităţilor materiale reale. Cu o forţă epidemică, cuvântul inginer punea stăpânire, promiţând vrute şi nevrute. Cu toată strâmtoarea în care ne scăldam, ideea cu Politehnica le-a surâs şi alor mei.

Mă descurcam destul de bine cu matematica şi, mai mult decât bine, cu fizica şi chimia. Profesori ca Musta şi Oşorhan, ne-au netezit la mulţi drumul spre facultăţile tehnice. Oşorhan a fost un geniu în pregătirea la chimie şi fizică. Inginer chimist, de profesie, întors de pe câmpul de luptă, prizonier şi evadat, îngrozit de ororile războiului, s-a îndreptat înspre învăţământ, dăruind talentul său pedagogic înnăscut şi dragostea de viaţă, copiilor. Găsind o dotaţie deosebită în laboratoarele liceului, Oşorhan, cel mai temut, dar, şi cel mai iubit profesor, a organizat viaţa noastră în aşa fel, încât, în scurt timp, ne-a cucerit pentru experiment. A organizat un mic cerc de ”cercetare” în care a cooptat zece ”elemente” din seria mea. Petreceam timpul liber jucându-ne în laborator alături de minunatul zbir al liceului. Alături de el încercam să pătrundem tainele vieţii, dând lecţiilor teoretice, un sens practic, prin experimentul de laborator. Rezultatul a fost pe măsura mentorului. Toţi cei zece aleşi, aveam să trecem pragul mult râvnitei politehnici, fără pregătiri speciale, fără meditaţii. Aşa m-a ”ajutat” Oşorhan, fără să bănuiască măcar, să scap de visul adolescenţei mele, acela de a îmbrăţişa cariera literară. Era un vis ascuns, bine păstrat, doar pentru mine. Eram prea sărac ca să nu fiu dominat de pragmatism.

Scriam pe ascuns, rupeam ziua ceea ce scriam noaptea, complexat de prietenia cu Titus, un copil genial, născut pentru literatură. Eram un auditor ideal pentru el. Ştiam să ascult, ştiam să comentez, să-l admir, să-l adulez. Serile petrecute în mansarda lui de pe strada Castanilor, m-au făcut să înţeleg deosebirea dintre a dori să faci ceva şi, capacitatea înnăscută de a face acel ceva.

Întâmplarea, sau mai bine zis, soarta, a vrut ca şi Anna să gândească tot pragmatic şi să aleagă şi ea politehnica. Aveam să ne întâlnim la poarta aceluiaşi institut, în capitala Banatului. Am plecat zece plus una elevi şi ne-am întors, cu toţii, studenţi-ingineri. Pe Nick l-a pufnit râsul.

- Ai să fii coleg cu sor-mea! E drăguţă, e deşteaptă, prea deşteaptă pentru mine şi, prea încuiată pentru tine! Cum să spun?! S-a născut premiantă şi cred că va muri aşa! Chiar că sunt curios să ştiu cum o să vă înţelegeţi!?

Dacă pentru mine Oşorhan a fost îngerul păzitor care m-a îndrumat spre o carieră, pentru Nick, a fost un fel de tartor.

- Măi, Krüger, măi! Într-un timp record ai reuşit să aduni o colecţie de doiuri şi treiuri şi nu dai nici un semn că vrei să scapi de corigenţă!? Cu aşa interes ai să repeţi şi anul şi nu te scapă nici un Ţârulescu! Am auzit că te preocupă arta - pictura, sculptura, că ai fi adeptul celui mai pur curent realist, că te lasă rece speculaţiile suprarealiste. Păi ceea ce faci tu este inerent legat de viaţa reală, de chimie, de fizică. Tu crezi că poţi trăi în mijlocul realităţii fără s-o poţi înţelege cât de cât?!

- Dom’ Profesor, probabil mi-ar plăcea şi chimia şi fizica dacă ceea ce facem ar fi mai aproape de preocupările mele. Tocind tabloul periodic sau, proprietăţile gazelor nobile, sau anii când au fost descoperite, nu învăţ nimic despre lut, sau despre lemn, sau despre piatră. Cu fizica pe care o facem, eu nu învăţ nimic despre rezistenţa materialelor, despre echilibru. Eu sunt obsedat de lucruri practice şi nu găsesc întotdeauna un răspuns. Nu-i uşor să faci o statuie şi să ştii s-o faci să stea în picioare, aşa cum, nu e uşor să modelezi ceva din lut şi să ştii să faci să nu crape la uscare sau la ardere. Eu ce să fac dacă nu pot să învăţ teorie pură?! Capul meu refuză, pur şi simplu!

- Măi, Krüger, măi! Tu crezi că eu am venit la şcoala asta ca să chinui copii nevinovaţi? Mie îmi plac copiii, chiar dacă sunt năbădăioşi, numai să nu fie prost crescuţi sau, rău intenţionaţi. Tu chiar nu găseşti nimic interesant la orele mele?! Chiar totul ţi se pare vorbărie goală?! M-ai luat cu preocupările tale. Bine, dragule! Facem un târg, un experiment. Tu te apuci să citeşti tot ce găseşti despre argile, despre marmură, despre ipsos, şi te prezinţi la o discuţie cu mine, în faţa clasei, o discuţie examen. Dacă îmi demonstrezi că într-adevăr aceste lucruri te preocupă şi că ai reuşit să însuşeşti ceva util pentru ”meseria” ta, eu te trec şi la chimie şi la fizică. Ce zici? Batem palma?

- Batem, dacă îmi daţi ceva material de unde să mă inspir. Eu nu am timp să caut prin bibliotecă. De abia îmi ajunge timpul pentru atelier.

- De acord, dar mai adaug ceva în plus - bronzul. E un material fără de care nu ai să poţi turna statui. Peste două zile îţi dau ceva materiale, iar tu te prezinţi cu lecţia făcută peste două săptămâni. S-a făcut?

- Da, s-a făcut! Veniţi într-o zi pe la atelier cu Domnul Profesor Ţârulescu. S-ar putea să vă placă...

- Am să vin, am să vin, dar să ştii că de examen n-ai să scapi!

Plecarea mea la facultate nu a întrerupt relaţiile cu Nick. În timpul vacanţelor, petreceam ore în şir în atelierul Domnului Paul, sau în atelierul de monumente funerare al cimitirului. Nick devenea tot mai comunicativ, uneori, prea matur. Relaţia cu Ella se consolidase, dar nu şi cu familia Széles. Cel mai contrariat de mersul evenimentelor era Domnul Széles. Nu înţelegea schimbarea radicală de atitudine manifestată de tânărul artist - tonul arogant, refuzul, aproape nepoliticos la invitaţii, irascibilitatea excesivă.

- Elly, ce se întâmplă cu băiatul acesta?! S-a întâmplat ceva cu el? S-a întâmplat ceva cu voi?! Purtarea lui începe să mă enerveze! Ar fi bine să se mai controleze puţin, dacă mai vrea să mai vină în casa noastră. Te rog să stai de vorbă cu el şi să lămuriţi lucrurile. Dacă este talentat nu înseamnă că trebuie să fie şi obraznic...

Ella simţise şi ea această schimbare de atitudine faţă de familia ei, dar evitase să discute aşa ceva cu Nick, mulţumindu-se cu clipele ”fericite” pe care le petreceau împreună. Pentru ea Nick devenea tot mai frumos, tot mai drăgăstos, tot mai artist. Totuşi, intervenţia Domnului Széles a pus-o pe gânduri, făcând-o să se gândească la încordarea care domnea de un timp între Emmy şi Nick. O iubea pe Emmy şi făcea tot posibilul să-i intre în voie. Schimbarea pe care o sesizase, o punea pe seama unui fel de gelozie. Cred că Emmy se teme că n-am s-o mai iubesc la fel ca până acum, din cauza lui Nick. Ce prostie! Ce are dragostea mea de soră cu dragostea mea pentru Nick?! Trebuie să vorbesc cu ea şi s-o lămuresc. Da, şi mai trebuie să-l rog şi pe Nick să fie mai drăguţ cu ea şi să nu mai facă mofturi când este invitat la noi.

Nici lui Nick nu-i făcea plăcere noua atmosferă. La familia Széles se simţea ca la el acasă şi deodată totul s-a dus de râpă. Îl mai deranja ceva. Se obişnuise să-i spună lui Ella tot ce-i trecea prin minte şi acum, ţinea în secret o tâmpenie care venea să le tulbure liniştea de paradis cu care se mândreau. Era foarte pornit pe Emmy, nu se putea abţine de la a o brusca, dar nici nu îndrăznea să lămurească lucrurile. Emmy înţelegea perfect situaţia şi profita din plin. De câte ori putea, se strecura pe lângă Nick şi, cu ochiade conspirative, îi şoptea la ureche un eşti un prost. Nick încerca din răsputeri să se abţină dar, uneori, mai trântea şi el în replică, eşti o nemernică. Ultima lui replică a fost însă mai dură şi a avut efectul picăturii de apă. Eşti o curvă a venit ca o invitaţie la răzbunare.

Tot ce a mocnit în sufletul lui Emmy ani şi ani, a ţâşnit stropind cu răutate pe cei din jur. Se săturase de toate manifestările de bunătate ale celor din jur, de compasiunea lor, mai mult sau mai puţin mascată, de prezenţa acestei prinţese a frumuseţii care era Ella, mucoasa cu aere de femeie.

- Elly dragă, de ce nu-l pui la punct pe neruşinatul ăsta, pe artistul ăsta închipuit?! Ce-i toată povestea asta dintre voi?! Tu, nu-ţi dai seama că eşti încă un copil, iar afurisitul ăsta vrea să profite de tine?! Cum crezi că el poate fi îndrăgostit de un copil?! Ştii că mi-a făcut şi mie avansuri? Într-o zi ne-am întâlnit pe stradă, nu ştiu dacă întâmplător, m-a invitat la atelier şi mi-a propus să-i pozez goală. Am crezut că-l omor. Când a văzut că nu-i merge, m-a implorat, în genunchi, să nu-ţi spun nimic, ca să nu te rănesc. De atunci e un război ascuns între noi şi văd că nici nu se astâmpără. N-am vrut să-ţi povestesc nimic, dar purtarea lui, când vine pe la noi, a devenit insuportabilă. Cred că ar fi bine să-l trimiţi la dracu, ca să nu ţi-o ia el înainte.

- Taci! Am crezut că suntem nu numai surori, dar şi prietene. Întotdeauna ai ascuns ura din tine la adresa mea şi a celor din jur. Nimeni nu este vinovat că te-ai născut bolnavă! Acum ţi-ai dat arama pe faţă şi nu am să te iert niciodată! Nick mă iubeşte cu adevărat şi nu ar fi capabil de aşa mârşăvie! Tu, chiar nu-ţi dai seama de cum arăţi?! Sunt convinsă că ai dat buzna peste el în atelier şi te-ai dat în spectacol. Îl cunosc foarte bine pe Nick, felul lui de-a fi, ca să nu cred nici o iotă din ceea ce mi-ai spus. Eu te-am iubit ca pe o soră şi am făcut totul ca să te simţi bine. Acum, acum mi-e milă de tine! Nick nu va mai veni pe la noi, iar dacă nu te astâmperi, am să le spun totul părinţilor şi bunicii! Până una-alta, am să găsesc eu o scuză pentru Nick. Da, Emmy, mi-e milă de tine!

Atitudinea lui Ella a descumpănit-o pe Emmy, dar a şi întărâtat-o. Ce crede mucoasa asta că am să înghit mila ei? Nu, n-o să se bucure prea mult de Nick! Trebuie să-i montez pe ai mei şi să-i pornesc împotriva lui Nick! Doamne, cât îi urăsc pe toţi şi, mai ales, pe cea care m-a născut!

Pentru Ella discuţia cu Emmy a avut un efect pustiitor. De micuţă a fost educată s-o iubească şi s-o menajeze pe sora ei mai mare şi s-a comportat ca atare, spre mulţumirea părinţilor. Era dezorientată, privind cu teamă spre viitorul relaţiilor deteriorate peste noapte. Ce vor înţelege părinţii din această schimbare de atitudine, era întrebarea care nu-i dădea pace. Ce voi spune alor mei? Că m-am certat cu Nick?! Ar afla foarte uşor că noi suntem în continuare împreună. Da, ar trebui să lămuresc lucrurile şi să le spun adevărul, dar, dar asta ar însemna ceva groaznic pentru ei. Şi atunci?!...

Nici Nick nu era atât de liniştit pe cât voia să pară. Situaţia creată de Emmy îl bulversase prea mult, ca să poată aştepta în linişte o limpezire a apelor, de la sine. Nu ştia nimic despre discuţia dintre cele două surori şi se întreba dacă nu era mai bine să-i spună totul lui Ella. Oare cum va reacţiona? Va mai fi totul ca mai înainte? Ce va fi în sufletul Ellei? Cum va evolua relaţia dintre cele două surori? Ce va spune Domnul Széles? Mai bine să nu mă mai gândesc şi să mă apuc să citesc pentru nebunul de Oşorhan. Trebuie să-l aduc la atelier să vadă cu ce mă ocup. Săracul, cred că s-a ţăcănit pe front.

Angajamentul cu cititul nu a putut fi pus în aplicare imediat, datorită vizitei făcute la atelierul de cioplit marmura. Bătrânul meşter, NEA FANE, cum îi plăcea să se semneze pe monumentele funerare care ieşeau din mâna lui, l-a primit pe Nick cu multă căldură.

- Vrei să te faci cioplitor, dragul meu băiat? Mi-ar plăcea să am un elev aşa de tânăr! Vrei să te laşi de şcoală? Să nu faci aşa ceva, Doamne fereşte! Eu am făcut prostia asta şi acum plâng de ciudă. Cineva m-a întrebat, de ce semnez cu litere mari şi încă cu NEA FANE. I-am răspuns că sunt un nimeni şi vreau să se vadă asta de la distanţă. NEA FANE, şi gata!

- Nu, nu vreau să mă las de şcoală, şi nici să mă fac cioplitor de pietre funerare. Eu sunt sculptor şi vreau să învăţ totul despre pietre şi despre cioplit. Mă interesează marmura, granitul, lemnul, dacă se poate. Până acum n-am făcut decât modelaj în lut.

- Zici că eşti sculptor? Aşa de repede ai ajuns atât de sus?! Ia spune, ce ai în mapa aia? Îţi place să faci schiţe?

- Îmi place să desenez. Uitaţi-vă peste desenele mele. Sunt ceva cai, ceva portrete...

Bătrânul răsfoi cu atenţie conţinutul mapei, se întoarse cu o privire întrebătoare înspre Paul, îl privi pe Nick, adună desenele şi se duse la o masă de lucru. Aranjă desenele, după criterii numai de el ştiute, se depărtă, se apropie, se aplecă. Nick privea intrigat la bătrânul meşter, fără să înţeleagă prea mult ce urmărea.

- Nu ştiu dacă ai să ajungi sculptor, dar să ştii că eşti un mare pictor!

- Ştiţi că maestrul Irimescu, la cei cincizeci de ani ai săi, a spus că desenul este baza picturii, sculpturii şi a arhitecturii? Sper să mă ajute şi pe mine.

- Bravo, Nicolae, ca vârstă, pentru mine eşti un fel de nepot, dar ca talent, eşti deja un mic maestru! Să nu mă contrazici prin ceea ce vei face! Am să-ţi arăt tot ce ştiu. Îmi place şi lemnul, şi asta ai s-o vezi în atelierul meu de acasă.

Orele petrecute de Nick în atelierul meşterului cioplitor, la fel ca şi cele petrecute la el acasă, i-au deturnat gândurile de la cele petrecute cu Emmy, l-au introdus în lumea fascinantă a cristalelor de marmură, sau aceea a fibrelor lemnoase. S-a apucat cu sârg să citească materialele aduse de Oşorhan, să-l interogheze pe NEA FANE, să se plimbe printre monumentele funerare. Meşterul l-a înarmat cu o serie de eşantioane din marmură de Vaşcău, de Ruşchiţa, de Carrara, granit negru sau roşu, gresie, calcar. Nick străbătea cimitirul comparând eşantioanele cu materialele din care erau făcute monumentele funerare, mângâindu-le, observându-le din unghiuri diferite de lumină. Era un joc fascinant. Natura se jucase plecând de la aceeaşi formulă chimică dar, conferind aspecte atât de diferite, prin structura cristalină. De la marmura macrocristalină, mai mult sau mai puţin omogenă, cu o reflectare dezordonată a luminii, la structura microcristalină a Carrarei, cu al ei aspect lăptos, omogen, de catifea, reflectând o lumină odihnitoare, aproape mată, ideală în portretistică. Oşorhan, ăsta, nu-i chiar tâmpit! Trebuie să trec pe la el, sau să-l aduc aici, să-mi explice toate aceste enigme ale naturii. Sper să se descurce!?

Acest prim contact, de la distanţă, cu materialele care îl fascinau dar şi speriau, au adus în sufletul lui Nick o stare de emoţie încă necunoscută, de nerăbdare şi teamă, împiedicându-l să treacă la fapte, să pună mâna pe daltă.



Dostları ilə paylaş:

©2018 Учебные документы
Рады что Вы стали частью нашего образовательного сообщества.
?


elmi-srlr--2017--6-87-103.html

elmi-srlr--2017--6-87-108.html

elmi-srlr--2017--6-87-112.html

elmi-srlr--2017--6-87-117.html

elmi-srlr--2017--6-87-121.html