1 2 3 4 5 6 7 8 9 ... 38

Darwi Odrade - Coda Bene Gesserit

səhifə5/38
tarix17.03.2018
ölçüsü3.51 Mb.

Darwi Odrade


― AI STUDIAT ultima înregistrare cu Idaho a ochilor com? întrebă Bellonda.

― Mai târziu! Mai târziu!

Odrade îşi dădea seama că o sâcâia foamea şi că acesta era motivul răspunsului repezit pe care-l dăduse la întrebarea pertinentă pusă de Bell.

Constrângerile o îngrădeau tot mai mult pe Maica Superioară în ultima vreme. Încercase întotdeauna să facă faţă îndatoririlor ei în modul cel mai deschis cu putinţă. Cu cât evantaiul lucrurilor de care se interesa personal era mai larg, cu atât mai sigură putea fi că va obţine informaţii utilizabile. Simţurile se ascuţeau prin folosinţă. Ceea ce urmărea, în sfera ei de interes, era substanţa. Ca un vânător în căutarea unei prăzi îndestulătoare pentru a potoli o foame profundă.

Zilele însă deveniseră aproape toate asemănătoare acestei dimineţi. Obiceiul ei de a face inspecţii inopinate era bine cunoscut, dar acum trebuia să rămână prizoniera acestor patru pereţi. Era necesar să poată fi găsită în orice clipă. Şi nu doar să fie găsită, ci să poată transmite ea însăşi, pe moment, un mesaj sau un ordin personal.

Timpul, mai ales, reprezenta o constrângere. E o cursă contra cronometru, fir-ar să fie, dar trebuie să câştig. Trebuie!

Sheeana spusese odată:

"De bine, de rău, ne croim drum pe zile de împrumut. "

Foarte poetic! Dar nu de cine ştie ce ajutor în faţa unor cerinţe pragmatice. Trebuia să fie Dispersate cât mai multe celule Bene Gesserit cu putinţă înainte de a cădea toporul. Nimic altceva nu avea o asemenea prioritate. Ţesătura Bene Gesserit era pe cale de a fi sfâşiată, împrăştiată în cele patru vânturi, spre destinaţii pe care nimeni de pe Planeta Canonicatului nu le cunoştea. Uneori, lui Odrade i se părea că vede zdrenţe ce dispăreau în non-nave cu calele pline de păstrăvi de nisip, cu tradiţiile, învăţăturile şi memoriile Bene Gesseritului drept călăuze. Dar Comunitatea Surorilor mai făcuse o dată asta, în epoca de demult a primei Dispersii, şi nimeni nu se mai întorsese, nimeni nu trimisese măcar un mesaj. Se întorseseră doar Onoratele Matres. Iar dacă ele fuseseră vreodată Bene Gesserit, acum nu mai erau decât o cumplită denaturare, o hoardă pradă unei orbiri sinucigaşe.

Ne vom redobândi vreodată integritatea?

Odrade privi lucrările care-o aşteptau pe birou. Liste, iarăşi liste. Cine va pleca şi cine va rămâne? Abia dacă avea răgaz să-şi tragă sufletul. Cealaltă Memorie a predecesoarei sale, Taraza, avea tot mai mult dreptate să-şi aroge un aer de genul: " Ţi-am spus eu! Vezi prin ce-a trebuit să trec? "

Şi eu, care mă întrebam cândva dacă nu exista la vârf mai mult spaţiu pentru a respira în voie.

Poate că exista mai mult spaţiu la vârf (cum îi plăcea ei să le spună acolitelor), dar rareori exista suficient timp pentru a profita de el.

Când se gândea la populaţia non-Bene Gesserit, în bună parte pasivă, aflată "acolo, afară", Odrade era cuprinsă uneori de invidie. Mulţimile acelea puteau, cel puţin, să-şi păstreze iluziile. Ce alinare! Să te amăgeşti că vei trăi veşnic, că mâine va fi mai bine, că zeii din ceruri veghează binevoitori asupra destinului tău.

Se smulse din reverie cu o senzaţie de silă faţă de ea însăşi. Ochiul lucid era preferabil, orice-ar fi fost de văzut.

― Am studiat ultima înregistrare cu Idaho, spuse ea, uitându-se la Bellonda, care aştepta răbdătoare de partea cealaltă a biroului.

― Are instincte interesante, zise Bellonda.

Odrade nu răspunse. Puţine lucruri scăpau ochilor com cu care era înţesată non-nava. Teoria Consiliului cu privire la ghola-ul Idaho devenea, pe zi ce trecea, tot mai puţin o teorie şi tot mai mult o convingere. Ce cantitate de amintiri din vieţile succesive ale lui Duncan Idaho purta în el acest ghola?

― Tam a emis îndoieli în privinţa copiilor lor, reluă Bellonda. Au talente periculoase?

Întrebarea era de aşteptat. Cei trei copii pe care Murbella îi avusese cu Idaho la bordul non-navei fuseseră mutaţi imediat după naştere şi puşi sub observaţie. Dezvoltarea lor era urmărită cu cea mai mare atenţie. Posedau acea extraordinară viteză de reacţie de care dădeau dovadă Onoratele Matres? Era încă prea devreme pentru a da un răspuns. După spusele Murbellei, particularitatea aceasta nu apărea decât la vârsta pubertăţii.

Onorata Mater prizonieră acceptase să i se ia copiii cu o resemnare mânioasă. Idaho, în schimb, aproape că nu avusese nici o reacţie. Ciudat. Exista în el ceva care-i oferea o vedere mai largă asupra procreaţiei? O vedere apropiată de cea a Comunităţii Surorilor?

"Alt nenorocit de program genetic Bene Gesserit", comentase el cu sarcasm.

Odrade se lăsă din nou în voia gândurilor. Putea fi interpretată comportarea lui Idaho drept atitudine Bene Gesserit? Comunitatea Surorilor susţinea că legăturile emoţionale erau vestigii străvechi, importante, la vremea lor, pentru supravieţuirea speciei umane, dar în prezent inutile pentru planurile Bene Gesseritului.

Instincte.

Lucruri care veneau cu ovulul şi sperma. Adesea vitale, vehemente: "Specia e cea care-ţi vorbeşte, nerodule!"

Dragostea... progeniturile... dorinţele de tot felul... Atâtea şi-atâtea motivaţii inconştiente care impuneau comportamente specifice. Era periculos să intervii în aceste domenii. Maestrele Geneticiene, chiar dacă o făceau, ştiau asta. Consiliul dezbătea cu regularitate problema şi recomanda cea mai mare vigilenţă în privinţa consecinţelor posibile.

― Ai studiat înregistrarea. Ăsta-i singurul răspuns la care am dreptul? întrebă Bellonda cu o voce de-a dreptul plângăreaţă pentru ea.

Înregistrarea ochilor com căreia Bell îi acorda atâta importanţă reda o discuţie pe care Idaho o începuse iscodind-o pe Murbella despre tehnicile de aservire sexuală folosite de Onoratele Matres. De ce? Talentele lui Idaho în acelaşi domeniu îşi aveau obârşia în condiţionarea tleilaxu impusă celulelor sale în cuva axlotl. La baza lor se afla un implant inconştient asimilabil instinctelor, dar rezultatul nu se deosebea cu nimic de efectul obţinut de Onoratele Matres: un extaz amplificat până la punctul în care elimina cu totul raţiunea şi făcea victima dependentă de sursa acestei "recompense".

Murbella nu întinsese prea mult vorba pe tema talentelor ei. Era limpede că păstra o furie reziduală la gândul că fusese subjugată de Idaho prin intermediul aceloraşi tehnici pe care învăţase ea să le pună în aplicare.

― Murbella se blochează când Idaho aduce în discuţie motivaţiile ei, spuse Bellonda. Da, am observat şi eu asta.

"Aş putea să te omor şi o ştii foarte bine!" declarase Murbella.

Înregistrarea îi înfăţişa în pat, în dormitorul Murbellei de la bordul non-navei, după ce tocmai îşi potoliseră dependenţa reciprocă. Sudoarea lucea pe trupurile lor goale. Murbella zăcea pe spate, cu un ştergar albastru pe frunte şi ochii verzi pironiţi în tavan, unde se aflau ochii com. Părea că-şi priveşte ţintă observatoarele. Punctuleţe portocalii îi jucau pe cornee. Semne de furie, datorate reziduurilor lăsate în organismul ei de surogatul de mirodenie folosit de Onoratele Matres. Între timp, trecuse la melanj, iar substituirea se petrecuse fără simptome de incompatibilitate.

Idaho stătea întins lângă ea, cu părul negru, zburlit, încadrându-i faţa şi contrastând puternic cu albul pernei. Ţinea ochii închişi, dar pleoapele fremătau. Era slab. Nu mânca destul, în ciuda bucatelor ispititoare pe care i le trimitea bucătăreasa personală a lui Odrade. Pomeţii săi înalţi se conturau cu pregnanţă. Faţa i se scofâlcise în cursul anilor de detenţie.

Ameninţarea Murbellei era justificată de capacităţile ei fizice, Odrade nu se îndoia de asta, însă, din punct de vedere psihologic, n-avea nici un temei. Să-şi ucidă iubitul? Puţin probabil!

Bellonda nutrea cam aceleaşi gânduri.

― Ce-a urmărit cu demonstraţia rapidităţii ei fizice? Nu-i pentru prima oară când vedem asta.

― Ştie c-o observăm.

Ochii com o arătau pe Murbella sfidându-şi oboseala de după actul sexual şi sărind brusc din pat, pentru ca apoi, cu o mişcare fulgerătoare (mult mai rapidă decât orice performanţă Bene Gesserit realizată vreodată), să izbească scurt cu piciorul drept, oprind lovitura la un milimetru de capul lui Idaho.

În clipa în care ea sărise din pat, Idaho deschisese ochii şi o privise fără pic de teamă, fără să se clintească.

Lovitura aceea! Fatală, dacă şi-ar fi atins ţinta.

Era de ajuns să vezi aşa ceva o singură dată ca să te temi pentru tot restul vieţii. Murbella acţiona fără a recurge la cortexul cerebral. Ca la insecte, atacul ei era declanşat de sistemul nervos direct la nivel muscular.

"Vezi?" rostise Murbella, coborând piciorul şi fixându-l pe Idaho cu o privire aprigă.

Idaho se mulţumise să zâmbească.

Privind înregistrarea, Odrade îşi reaminti că Bene Gesseritul avea deja trei copii născuţi de Murbella ― trei fete. Maestrele Geneticiene nu-şi ascundeau entuziasmul. Cu timpul, Cucernice Maici provenite din linia aceasta ar fi putut ajunge să egaleze aptitudinile Onoratelor Matres. Cu timpul... pe care probabil că nu-l vom avea.

Împărtăşea, totuşi, entuziasmul Maestrelor Geneticiene. Viteza aceea! Combinată cu resursele prana-bindu de care dispuneau Surorile Bene Gesserit graţie antrenamentului lor neuromuscular intensiv, deschidea perspective greu de formulat în cuvinte.

― Pentru noi a făcut-o, nu pentru el, spuse Bellonda. Odrade nu era chiar atât de sigură. Pe Murbella o irita supravegherea constantă la care era supusă, dar ajunsese să se acomodeze cu ea. Multe dintre acţiunile ei ignorau în mod vădit prezenţa observatoarelor din spatele ochilor com. Înregistrarea o înfăţişa reluându-şi locul în pat, lângă Idaho.

― Am restrâns accesul la această înregistrare, zise Bellonda. Unele acolite încep să fie tulburate.

Odrade dădu din cap. Dependenţa sexuală. Acest aspect al strategiei Onoratelor Matres provoca unde perturbatoare în Bene Gesserit, mai ales printre acolite. Foarte simptomatic. Şi mai toate Surorile din Canonicat ştiau că doar Cucernica Maică Sheeana cuteza să practice unele dintre aceste tehnici, în pofida temerii generale că asemenea practici ar fi putut slăbi Comunitatea. "Nu trebuie să devenim Onorate Matres!" Bell repeta asta tot timpul. Dar Sheeana reprezintă un important factor de control. Ea ne învaţă o sumedenie de lucruri despre Murbella.

Într-o după-amiază, prinzând-o pe Murbella singură şi în mod vizibil destinsă în locuinţa ei de la bordul non-navei, Odrade încercase o întrebare directă:

"Înainte de Idaho, n-a fost nici una dintre voi tentată să... mă rog, ca să zic aşa, «să se prindă în joc»?"

Murbella sărise ca arsă, ofensată şi furioasă:

"Cu Idaho a fost un accident!" Exact acelaşi gen de furie cu care a reacţionat la întrebările lui Idaho.

Cu gândul la acel episod, Odrade se aplecă deasupra biroului şi activă proiectorul, lăsând să se deruleze încă o dată înregistrarea.

― Uite cum se înfurie, comentă Bellonda. E clar că-i vorba de o constrângere indusă prin hipnotransă pentru a nu răspunde la asemenea întrebări. Sunt gata să-mi pun la bătaie reputaţia pe chestia asta.

― Ne vom lămuri după Agonia Mirodeniei, spuse Odrade.

― Dacă va ajunge să treacă prin ea!

― Hipnotransă e considerată a fi unul dintre secretele noastre.

Bellonda sesiză implicaţia evidentă. Nici una dintre Surorile care au luat calea primei Dispersii nu s-au mai întors la noi.

Era scris cu litere de-o şchioapă în minţile lor: "Renegate Bene Gesserit au dat naştere Onoratelor Matres?" Multe indicii coroborau această ipoteză. Dar, în cazul ăsta, de ce recurgeau la aservirea sexuală a masculilor? Confuzele explicaţii istorice oferite de Murbella nu erau satisfăcătoare. Toate aspectele acestei afaceri se împotriveau preceptelor susţinute de Bene Gesserit.

― Trebuie să aflăm, insistă Bellonda. Bruma de informaţii pe care-o avem este mai mult decât îngrijorătoare.

Odrade recunoscu natura neliniştii ei. Cât de mult era momeală în acest talent special? Foarte mult, gândea ea. Acolitele se plângeau că li se întâmpla tot mai des să viseze că deveneau Onorate Matres. Bellonda avea dreptate să fie îngrijorată.

Creând sau stârnind asemenea forţe neînfrânate, puteai genera fantezii erotice de o enormă complexitate. Puteai să manipulezi populaţii întregi exploatându-le dorinţele, obsesiile şi fantasmele sexuale. Aceasta e înspăimântătoarea putere pe care Onoratele Matres îndrăznesc s-o folosească.

Era de ajuns să se ştie că posedau cheia unui extaz fără seamăn şi bătălia era pe jumătate câştigată. Simpla promisiune a paradisului însemna începutul capitulării. Cele aflate la nivelul Murbellei, în acea altă Comunitate a Surorilor, poate că nu înţelegeau exact despre ce era vorba, dar cele ce se găseau la vârf... Era oare cu putinţă să folosească pur şi simplu aceste forţe fără să le pese sau chiar fără să fie conştiente de încărcătura lor mai profundă?

Dacă aşa stau lucrurile, cum de s-au lăsat primele noastre Dispersate atrase în acest impas?

Puţin mai devreme, Bellonda expusese ipoteza ei:

O Onorată Mater în faţa unei Cucernice Maici capturate în cursul acelei prime Dispersii: "Bine-ai venit, Cucernică Maică. Am vrea să asişti la o mică demonstraţie a puterilor noastre. " Interludiu sexual, urmat de o prezentare a rapidităţii fizice. Apoi... suprimarea melanjului şi injectarea substituentului pe bază de adrenalină, cu adăugarea unui hipnodrog. În cursul ipoteticei transe consecutive, Cucernica Maică era impregnată sexual.

Asta, în directă legătură cu agonia selectivă provocată de suprimarea melanjului (sugera Bell), putea determina victima să-şi renege originile.

Parcele să ne aibă în pază! Toate Onoratele Matres să fi fost, la origine, Cucernice Maici? Am îndrăzni să verificăm această ipoteză pe noi însene? Ce-am putea afla în privinţa asta de la perechea din non-navă?

Două surse de informaţie cruciale se aflau de atâta timp sub supravegherea atentă a Comunităţii Surorilor, dar cheia rămânea încă de găsit.

Femeia şi bărbatul nu doar parteneri pentru reproducere, nu doar sprijin şi mângâiere unul pentru altul, ci şi altceva. Se adăugase ceva nou. Miza fusese ridicată.

În proiecţia de deasupra biroului, Murbella spuse ceva care captă întreaga atenţie a Maicii Superioare.

"Noi, Onoratele Matres, ne-am făcut-o singure! Nu putem da vina pe nimeni altcineva. "

― Ai auzit ce-a spus? întrebă Bellonda.

Odrade scutură din cap cu un aer agasat. Voia să se concentreze în linişte asupra acestui schimb de replici.

"Nu acelaşi lucru l-ai putea spune şi în ceea ce mă priveşte", obiectă Idaho.

"Asta-i o scuză în van", replică Murbella. "Nu fiindcă ai fost condiţionat de tleilaxu s-o prinzi în laţ pe prima Impregnatoare cu care ai fi avut de-a face... "

"Şi s-o ucid", preciză Idaho. "Asta îi interesa pe ei. "

"Dar tu nici măcar n-ai încercat să mă ucizi. Nu-i vorbă că nici n-ai fi putut s-o faci. "

"Pentru că tocmai atunci... "

Idaho se întrerupse brusc, aruncând o privire involuntară ochilor com care înregistrau totul.

― Ce-avea de gând să zică? se repezi Bellonda. Trebuie să aflăm!

Dar Odrade continuă să urmărească scena în tăcere. Murbella dădu dovadă de o intuiţie surprinzătoare.

"Crezi că m-ai prins din cauza unui accident independent de voinţa ta?"

"Exact. "

"Dar eu îmi dau seama că există ceva în tine care acceptă tot ce s-a întâmplat! Nu te-ai lăsat doar în voia acelei condiţionări. Ai mers mai departe, până la limita posibilităţilor tale. "

Privirea lui Idaho se voală sub efectul unei meditaţii introspective. Dădu capul pe spate, îndreptându-şi umerii.

― Asta-i o atitudine de mentat! sări iarăşi Bellonda.

Toate analistele lui Odrade sugeraseră deja acest lucru, dar rămânea de obţinut o mărturisire de la Idaho. Dacă era mentat, de ce ascundea asta? Din cauza celorlalte lucruri pe care le-ar implica acest fapt. Se teme de noi, şi pe bună dreptate.

Murbella rosti pe un ton sarcastic:

"Ai improvizat pornind de la ceea ce au implantat în tine tleilaxu. Ai adus îmbunătăţiri. Ceva aflat înlăuntrul tău, o părticică din tine, n-a avut nimic împotrivă!"

― Ăsta e modul ei de a-şi rezolva propriul complex de culpabilitate, declară Bellonda. E nevoită să creadă asta, altminteri n-ar putea accepta ideea că Idaho a fost în stare să o seducă.

Odrade îşi ţuguie buzele. Proiecţia arăta o expresie de amuzament pe chipul lui Idaho.

"Poate că a fost la fel pentru amândoi", spuse el.

"Nu poţi să dai vina pe tleilaxu şi nici eu pe Onoratele Matres. "

Tamalane intră în clipa aceea în biroul lui Odrade şi se instală în caniscaunul de lângă Bellonda.

― Văd că v-a reţinut şi vouă atenţia, rosti ea arătând spre proiecţie.

Odrade dezactivă proiectorul.

― Am făcut o inspecţie la cuvele axlotl, spuse Tamalane. Afurisitul de Scytale ne-a ascuns informaţii vitale.

― Sper că nu-i vorba de defecte la primul nostru ghola, zise Bellonda.

― Nimic din ceea ce ar putea descoperi medicii noştri Suk. Odrade interveni cu voce domoală:

― E normal ca Scytale să-şi fi păstrat în rezervă câteva monede de schimb.

Ambele părţi întreţineau aceeaşi ficţiune: Scytale se achita faţă de Bene Gesserit pentru că-l salvase de Onoratele Matres şi-i oferise adăpost pe Planeta Canonicatului. Dar toate Cucernicele Maici care-l studiaseră îndeaproape ştiau că altceva îl motiva pe ultimul Maestru tleilaxu. Dibaci, foarte dibaci, Bene Tleilaxul. Mult mai dibaci decât îl bănuiam noi. Ce festă cruntă ne-a jucat cu faimoasele sale cuve axlotl! Până şi cuvântul "cuvă". Alt vicleşug. Noi ne imaginam rezervoare pline cu lichid amniotic la temperatură constantă, înconjurate de instalaţii complexe menite să reproducă (în mod subtil, discret şi perfect controlabil) condiţiile de funcţionare ale uterului. Existau cuve, ce-i drept. Dar ce conţineau ele!

Soluţia tleilaxu era cât se poate de simplă: modelul original. Natura pusese deja la punct un sistem excelent de-a lungul eonilor. Tot ce-i mai rămânea de făcut Bene Tleilaxului era să-şi adauge propriul sistem de control şi propriul procedeu de copiere a informaţiilor stocate în celulă.

"Graiul lui Dumnezeu", îi spunea Scytale. Mai potrivit ar fi fost graiul lui Shaitan.

Retroacţiune. Celula îşi dirija propriul uter. În fond, asta era, mai mult sau mai puţin, ceea ce făcea şi un ovul fecundat. Tleilaxu se mulţumiseră să perfecţioneze procesul.

Odrade lăsă să-i scape un suspin, ceea ce-i atrase numaidecât priviri sfredelitoare din partea celor două consiliere. Maica Superioară pradă unor noi frământări? Dezvăluirile lui Scytale mă frământă. Şi ceea ce ne-au pricinuit acele dezvăluiri. Oh, cât de oripilate am fost, la început, de o asemenea "degradare"! Dar justificările n-au întârziat să apară. Şi ştiam foarte bine că erau doar justificări! "Dacă nu există altă cale... Dacă numai aşa putem crea ghola-ii de care avem cu atâta disperare nevoie... Probabil că se vor găsi voluntare... " Şi se găsiseră! Voluntare!

― Eşti cu gândurile aiurea! mârâi Tamalane. Se întoarse către Bellonda şi dădu să spună ceva, dar se răzgândi.

Expresia Bellondei devenise blândă şi afabilă, ceea ce, la ea, denota adesea o dispoziţie dintre cele mai sumbre. Când vorbi, vocea ei abia dacă fu o şoaptă guturală:

― Recomand cu toată tăria eliminarea lui Idaho. Cât despre acel monstru tleilaxu...

― Eliminarea? făcu Tamalane. Ce va să zică eufemismul ăsta?

― Uciderea lui, dacă asta vrei să auzi! Iar tleilaxul ar trebui să fie supus tuturor mijloacelor de persuasiune de care...

― Încetaţi, amândouă! ordonă Odrade.

Preţ de o clipă, îşi prinse fruntea în palme, apoi, aruncându-şi privirea spre bovindou, văzu ploaia îngheţată de afară. Controlul Meteo călca iarăşi pe de lături. Era greu să-i găseşti vină, dar nimic nu era mai detestat de o fiinţă umană decât imprevizibilul. " Vrem condiţii naturale!" Orice va fi însemnat asta.

Cînd o năpădeau asemenea gânduri, Odrade tânjea după o existenţă limitată la activităţile ordonate care-i plăceau cel mai mult. De pildă, plimbările ocazionale prin livezi. Erau o încântare, indiferent de anotimp. Sau o seară tihnită, într-un cerc de prieteni, împărtăşind deliciile unei conversaţii interesante cu cei pentru care simţea un pic de căldură. Afecţiune? Da. Maica Superioară se încumeta la multe, inclusiv la a-şi iubi prietenii. Şi mâncărurile bune, cu băuturi alese care să le agrementeze savoarea. Le dorea şi pe acestea. Ce plăceri puteau rezerva senzaţiile gustative! Şi după aceea... da, după aceea, un pat cald, cu un partener sensibil la trebuinţele ei, la fel cum ar fi fost ea atentă la ale lui.

Cea mai mare parte a acestor lucruri nu era cu putinţă, fireşte. Responsabilităţile! Ce cuvânt monstruos. Ce apăsător.

― Începe să-mi fie foame, rosti ea. Cer să ni se servească masa aici?

Bellonda şi Tamalane o priviră lung.

― Nu-i decât unsprezece şi jumătate, se plânse Tamalane.

― Da sau nu? insistă Odrade.

Cele două consiliere schimbară o privire scurtă.

― Cum doreşti, spuse Bellonda.

Exista o zicală în Bene Gesserit (şi Odrade o ştia), cum că totul merge mai bine în Comunitate când stomacul Maicii Superioare este îndestulat. Asta făcuse să se încline balanţa.

Odrade activă intercomul bucătăriei personale.

― Un prânz pentru trei persoane, Duana. Ceva deosebit. La alegerea ta.

Piesa de rezistenţă a dejunului, când le fu servit, se dovedi a fi un preparat după care Odrade se dădea în vânt: ghiveci cu carne de viţel. Duana ştia să dozeze de minune ingredientele, mai ales rozmarinul, iar legumele erau fierte exact cât trebuia. Excelent.

Odrade savură fiecare îmbucătură. Bellonda şi Tamalane se căzniră să facă faţă corvezii, înghiţind fără nici o tragere de inimă, lingură după lingură. Poate că ăsta-i unul dintre motivele pentru care eu sunt Maică Superioară şi nu ele.

În timp ce o acolită debarasa masa, Odrade puse una dintre întrebările ei preferate:

― Ce se mai bârfeşte prin sălile comune şi printre acolite?

Îşi amintea de vremurile când era ea însăşi acolită şi pândea fiecare vorbă a colegelor mai vârstnice. Se aştepta să audă mari adevăruri, dar cel mai adesea avea parte doar de bârfe mărunte despre Sora X sau problemele Instructoarei Y. Totuşi, din când în când se mai întâmpla să se ridice câte-o barieră şi să răzbată informaţii interesante.

― Prea multe acolite se arată doritoare să ia calea noii noastre Dispersii, spuse Tamalane cu vocea ei aspră. Povestea cu şobolanii şi corabia care se scufundă, aş zice.

― A crescut şi interesul pentru Arhive în ultima vreme, spuse Bellonda. Surori suspicioase vin să verifice dacă amprenta genetică a Sionei este suficient de pregnantă la cutare sau cutare acolită.

Odrade găsi amănuntul interesant. Străbuna lor Atreides comună din epoca Tiranului, Siona Ibn Fuad al-Seyefa Atreides, transmisese descendenţilor ei acea particularitate graţie căreia nu puteau fi detectaţi de investigatorii preştienţi.

Toată lumea care circula în voie pe Planeta Canonicatului poseda această imunitate ancestrală.

― Suficient de pregnantă? repetă Odrade. Se îndoiesc că acolitele respective sunt protejate?

― Vor să se reasigure, mormăi Bellonda. Dar, fiindcă tot a venit vorba, să revenim la Idaho. Are amprenta genetică şi, totuşi, nu-i apărat. Treaba asta mă îngrijorează. De ce unele dintre celulele lui nu posedă marca Sionei? Ce i-au făcut tleilaxu?

― Duncan e conştient de pericol şi nu are porniri sinucigaşe, spuse Odrade.

― N-avem de unde şti ce-i el de fapt, se plânse Bellonda.

― Probabil, un mentat, interveni Tamalane. Şi ştim foarte bine ce ar putea să însemne asta.

― Înţeleg pentru ce o păstrăm pe Murbella, zise Bellonda. Deţine informaţii preţioase. Dar Idaho şi Scytale...

― Ajunge! izbucni Odrade. Câinii de pază latră câteodată prea mult!

Bellonda acceptă dojana cu un aer înţepat. Câinii de pază. Era expresia Bene Gesserit care le desemna pe Surorile însărcinate să supravegheze în permanenţă tot ce se petrecea în Canonicat, pentru ca nimeni să nu apuce pe căi greşite. Greu de suportat pentru acolite, dar ceva obişnuit în viaţa Cucernicelor Maici.

Odrade îi explicase asta Murbellei într-o zi, pe când se aflau singure într-unul din saloanele cu pereţi cenuşii ale non-navei. Stăteau în picioare, faţă în faţă, ochi în ochi. O conversaţie degajată, aproape intimă. Exceptând, desigur, faptul de a se şti sub observaţia ochilor com dimprejur.

― Câinii de pază...., rostise Odrade, răspunzând unei întrebări puse de Murbella. Asta înseamnă că fiecare dintre noi e musca sâcâitoare a celorlalte. Nu înţelege însă mai mult decât vreau să spun. Rareori ne sâcâim. De obicei, e de ajuns un singur cuvânt.

Murbella, cu o strâmbătură de dezgust pe faţa ei ovală, cu ochii ei verzi plini de concentrare, crezuse, în mod evident, că Maica Superioară se referea la vreo formulă consacrată pe care Surorile o foloseau atunci când era nevoie.

― Ce cuvânt?

― Ei drăcie! Orice cuvânt! Cel care ni se pare potrivit pe moment. E ca un reflex reciproc. Avem în comun acest "tic", spre binele nostru. Nu ne plângem, fiindcă ne ajută să rămânem mereu vigilente faţă de noi însene.

― Şi, dacă devin Cucernică Maică, o să mă spionaţi şi pe mine?

― Toate avem nevoie de câini de pază. Am fi mai slabe dacă nu i-am avea.

― Găsesc că e opresiv.

― Noi nu.

― Şi respingător, adăugase Murbella, aruncând o privire spre obiectivele minuscule care sclipeau în tavan. Ca blestemaţii ăştia de ochi com.

― Avem grijă de-ai noştri, Murbella. Când vei deveni Bene Gesserit, vei putea fi sigură că o să fii bine îngrijită pentru tot restul vieţii tale.

― O nişă confortabilă, rostise cu ironie Murbella.

― Câtuşi de puţin, replicase cu voce liniştită Odrade. Vei avea de trudit toată viaţa. Va trebui să te achiţi faţă de Bene Gesserit până la limitele capacităţilor tale.

― Câinii de pază!

― Suntem mereu atente unele cu altele. Acelea dintre noi care ocupă posturi importante pot adopta o atitudine autoritară sau familiară, dar numai sub impulsul momentului şi din motive cântărite cu grijă.

― Însă fără manifestări de căldură sau de tandreţe, nu?

― Asta-i regula.

― Ataşament, poate, dar niciodată dragoste?

― Ţi-am spus care-i regula.

Odrade desluşise limpede reacţia Murbellei pe chipul ei: "E clar! Îmi vor cere să renunţ la Duncan!"

― Aşadar, dragostea nu există în Bene Gesserit, rostise Murbella.

Vocea ei fusese plină de tristeţe. Însemna că mai erau speranţe pentru ea, îşi spusese Odrade.

― Dragostea există, dar Surorile mele o tratează ca pe o aberaţie.

― Cu alte cuvinte, ceea ce simt eu pentru Duncan este o aberaţie?

― Şi Surorile se vor strădui s-o trateze.

― S-o trateze! Sărmană handicapată care are nevoie de reeducare terapeutică!

― Dragostea este considerată ca un semn de degradare la Surori.

― Văd şi la dumneata semne de degradare!

Ca şi cum i-ar fi urmărit gândurile, Bellonda o smulse pe Odrade din reverie, spunând:

― Acea Onorată Mater nu se va angaja niciodată alături de noi! (Îşi şterse o picătură de sos care-i rămăsese în colţul gurii. ) Ne pierdem vremea încercând s-o convertim.

Cel puţin, Bell n-o mai numeşte pe Murbella " târfă ", cugetă Odrade. E deja un progres. Toate guvernele sunt confruntate cu o problemă cronică: puterea exercită o mare atracţie asupra naturilor patologice. Nu atât că puterea corupe, dar ea îi fascinează pe indivizii coruptibili. Aceştia au tendinţa de a se îmbăta cu violenţă, ceea ce creează rapid condiţiile unei obişnuinţe ireversibile.


Dostları ilə paylaş:

©2018 Учебные документы
Рады что Вы стали частью нашего образовательного сообщества.
?


emergency-care-for.html

emergency-indoor-ward--.html

emergency-medical-2.html

emergency-response-and.html

emergencyjna-koncepcja.html